Ceea ce urmeaza nu e legat, neaparat, de cei 15 ani (maine-poimaine) petrecuti in agentii de publicitate, nici de experienta pe care o am ca antreprenor in Bucuresti, Romania, nici de vreo viziune aparte, cu iz de preambul publicitar pentru o carte de “How-to” sau dezvoltare personala. Si nici de situatia natiei in general, asa cum am mai spus-o aici.
Ci niste concluzii simple, un mic ghid tip “cum sa muncesti mai bine”, venite din experienta si observatii diverse, lecturi si o educatie personala, pe care vi le pun la dispozitie in speranta ca va vor ajuta cat de putin.
1. Munceste un pic mai mult decat iti vine. Nu-ti vine mereu sa muncesti, asa cum nu intotdeauna ai chef sa iti saluti politicos vecinii, sa-ti mananci legumele sau sa faci miscare. Insa anumite lucruri au inertia lor si dau rezultate in timp. O sa vezi ca si munca e in situatia asta, ca atunci cand ai ajuns la un ritm de munca lucrurile merg mai bine.
2. Cand muncesti, fa-o cu veselie. Atitudinea fata de munca e importanta. Toate studiile arata ca o atitudine pozitiva, constructiva, fata de munca, da rezultate. Nu toti oamenii sunt pozitivi de la natura, asa incat noutatea, mai ales pentru cei mai critici dintre noi, e ca putina educatie in aceasta directie nu strica.
3. Stabileste relatii. Colaboreaza. Civilizatia umana, cu tot ce o ridica deasupra animalelor, e definita de colaborare. Roata nu a fost inventata, probabil, de un singur om, ci de o comunitate care a descoperit ca impinsul sau trasul greutatilor pe pamant e prea anevoios. Prima roata a fost un bustean asezat sub povara, asa ca cei ce au descoperit chestia asta erau mai multi. Mai mult, acolo unde imping sau trag mai multi se obtin mai repede rezultate.
4. Cauta sensul muncii. Suntem de multe ori in situatia in care nu intelegem catre ce ne indreptam, anumite operatii par inutile, apare birocratia, ne supara ierarhiile. Sunt elemente exterioare, care ne deturneaza de la a vedea rostul muncii pentru noi. Incearca sa dai un inteles personal, acolo unde cel colectiv lipseste, muncii pe care o faci. Munca ta poate avea rostul de a iti furniza resurse pentru o pasiune, pentru o viata de familie reusita etc. Da un sens cat mai clar muncii tale si nu te pierde in abstractiuni de genul “pentru ca asa trebuie”. E calea cea mai sigura pentru a pierde placerea de a invata, de a progresa, de a te bucura de rezultate.
5. Pune mana si fa. A face, in opozitie cu a astepta sa ti se spuna ce sa faci, e o pozitie mult mai buna. Ia initiativa si gandeste-te ca fara sa faci tu, lucrurile pur si simplu nu se vor intampla. Intr-o companie sanatoasa, cei mai buni oameni sunt cei ce fac. Ei reusesc sa imprime mediului un grad de responsabilitate mai mare, o latura actionabila, care aduce rezultate mai curand. Stiu multi antreprenori care prefera oamenii care gresesc pentru ca au avut o intitativa, in defavoarea celor pasivi, care se intreaba la nesfarsit ce poate face compania pentru ei, nu ce pot face ei pentru companie si mediul in care isi desfasoara activitatea.
6. Impune-ti obiective pe termen scurt, masurabile si mai ales realiste.Uneori ne pierdem in “the big picture” si uitam ca fiecare zi e parte din drum. In absenta (sau intangibilitatea), mai ales, a unui obiectiv maret, a unei tinte finale, e bine sa-ti stabilesti obiective de tipul “saptamana asta imi voi cuceri colegii” sau “luna asta invat google analitics”. Vei vedea ca apar satisfactiile, iar obiectivele pe termen lung se indeplinesc de la sine, pas cu pas.
7. Evita disputele, conflictele, dezbaterile, sedintele interminabile. Se consuma o cantitate de energie incredibila in a opune argumente unui om sau unui grup chitit sa distruga sau sa analizeze la nesfarsit o situatie. Oamenii obosesc, apar orgoliile si blazarea sau sentimente de superioritate. Observa si analizeaza situatia, asculta argumentele, insa nu te pierde in dezbateri sterile. Cel mai important lucru e sa realizezi cum se poate face un lucru, nu de ce nu se poate face.
Acuma… faceti ce doriti cu ele si, mai ales, daca aveti observatii proprii, demne de a completa acest mic ghid, nu uitati sa le adaugati in commenturi. Poate peste 10 ani veti fi oprit de un CEO de la vreo agentie de publicitate, casa de avocatura sau fond de investitii, care va va multumi pentru sfaturile bune.
* * *
Imaginea de aici, multumim frumos. Daca mai aveti vreme, merita vazut si filmuletul asta, despre un maestru japonez de sushi si filozofia lui de munca.
http://www.youtube.com/watch?v=M-aGPniFvS0&feature=youtube_gdata_player